3 greşeli mari când vrei să “get in shape”

Ne găsim din nou la început de an.

Dacă citeşti acest articol, felicitări! Eşti printre puţinii care au oportunitatea de a da peste website-uri normale, website-uri care nu scriu BS.

Suntem în ianuarie, luna obiectivelor măreţe, dar şi a acţiunilor care duc spre nicăieri, deşi pe moment ai impresia că te duc exact acolo unde vrei să ajungi.

Mulţi pseudoexperţi sunt, acum, mai activi ca niciodată, pentru că ştiu şi ei că oamenii sunt disperaţi să facă… ceva. Orice, dar să facă ceva, să schimbe ceva, să mişte ceva.

Cum orice domeniu duce mare lipsă de profesionişti, de oameni pregătiţi, avizaţi şi capabili, domeniul din care facem şi noi parte nu face excepţie, ba chiar aş zice că e printre cele de pe podium.

Deşi sunt mai multe greşeli semnificative pe care le face un începător (şi nu numai), atunci când vrea să-şi schimbe stilul de viaţă, ne vom limita la cele pe care noi le considerăm ca fiind principalele trei. Let’s go:

3. Plecarea la drum fără să apeleze la un profesionist (sau credinţa că poţi să o faci şi de unul singur şi că poţi să o faci safe)

Atunci când ai o carie, nu te apuci să-ţi repari singur caria, nu? Şi atunci, ce faci? Apelezi la un profesionist, la un stomatolog.

Exact acelaşi lucru e valabil şi atunci când ai o “carie” legată de activitatea fizică sau de alimentaţie, pentru că, în joc, sunt corpul tău şi sănătatea ta.

Şi în aceste două vaste domenii, există profesionişti care cu asta se ocupă, care studiază fenomenul, care studiază anatomie, fiziologie, biochimie, fizică, biomecanică, exercise science şamd, sau care chiar fac o facultate (în cazul unui nutriţionist/dietetician). Aceştia lucrează cu oameni ca tine de ani de zile şi ştiu ce functionează şi ce nu.

De exemplu, un antrenor profesionist, faţă de o aplicaţie sau un prieten care te duce la sală, îti individualizează programul, îl face pentru tine, în funcţie de obiective, nivel, accidentări, dureri, mobilitate/stabilitate, nivel de recuperare etc. El ştie de unde trebuie să începi, cum trebuie să continui, ce exerciţii să faci, cum să le faci, câte serii/repetări, când să schimbe antrenamentul, şi toate astea în deplină siguranţă.

Un profesionist îţi adresează întrebările potrivite, înainte să începi, ca să afle mai multe despre tine, pentru că, cu cât ştie mai multe despre tine, cu atât te poate ajuta mai bine.  Acesta te ascultă, te apreciează şi îşi doreşte să ai rezultate, dar rezultate sustenabile.

Şansele să “reuşeşti” sunt semnificativ mai mari atunci când ai un profesionist în spate. Şi “să reuşeşti” nu înseamnă să îţi atingi obiectivele. Înseamnă să le menţii. Şi să te simţi bine.

2. Schimbarea alimentaţiei la 180 de grade

‘’de mâine nu mai mănânc carbohidraţi’’, ‘’de luni nu mai consum zahăr şi grăsimi’’, “o să mănânc numai fructe şi legume’’, ‘’ţin dieta X/Y/Z’’, ‘’nu mai mănânc în oraş’’, ‘’nu mai ies deloc cu prietenii/colegii’’, ‘’înlocuiesc 2 mese cu shake-uri de la SchemaLife’’

Ai pornit la drum cu gândul că îţi vei atinge obiectivul cel mare (să zicem -10 kg), în 1 lună, şi schimbările făcute reflectă asta.

Dar nu aşa funcţionează.

Schimbările extreme aduc rezultate mari, PE TERMEN SCURT. Paşii mari, prin definiţie, nu pot fi făcuţi pe termen lung, pentru că te epuizează, te ‘’rup’’. Obţii rezultate într-un timp scurt, dar aceste rezultate vor dispărea în acelaşi mod în care le-ai câştigat, adică rapid.

De fapt, tu trebuia să începi având în minte obiectivul de a scădea 1 kg. Atât. Să faci lucrurile necesare pentru a scădea treptat, 1 kg. Apoi să faci aceleaşi lucruri pentru a mai scădea unul, şi încă unul, şi încă unul.

Principala întrebare pe care ar trebui să ţi-o adresezi atunci când vrei să faci o schimbare în alimentaţie este următoarea:

“- Pot ţine această schimbare 20 de ani de acum încolo?”

Dacă răspunsul e negativ, nici n-are rost să începi.

Experienţa şi cei mai buni oameni din domeniu ne arată că succesul stă în individualizare, în schimbările mici şi în consecvenţă. Toate acestea sunt interconectate şi nu prea poţi face una fără cealaltă.

Individualizarea e cheia în orice tratament şi în orice intervenţie de succes, pentru că e făcută pentru tine, pentru omul ce stă acum în faţa profesionistului.

În funcţie de tine şi de individualităţile tale, ţi se vor recomanda nişte paşi mici pe care îi poţi face de azi, pentru totdeauna.

Şi în funcţie de acei paşi mici, putem prezice cât de consecvent vei fi şi cât succes vei avea pe termen lung.

Paşii mici, făcuţi constant, devin obiceiuri, şi obiceiurile dictează ceea ce eşti.

1. Neglijarea completă a mindset-ului

Una dintre cele mai mari greşeli (dacă nu chiar cea mai mare), atunci când vrei să faci o schimbare importantă în viaţa ta, este să te concentrezi doar pe partea practică a lucrurilor şi pe ceea ce se vede, pe ceea ce trebuie să faci şi să schimbi, fără să te gândeşti mai departe, fără să-ţi adresezi nişte întrebări, fără să ştii de ce vrei să faci asta cu adevărat, deci fără să te preocupi ŞI DE mindset, de mentalitate, de atitudine, de convingeri, de starea de spirit.

Să zicem că vrei, DIN NOU, să scazi în greutate. De data asta, ce o să fie diferit faţă de data trecută, DOAR alimentele din frigider?

De ce îţi doreşti atât de mult să scazi în greutate? Care sunt valorile tale? Care sunt principiile după care îţi ghidezi viaţa? Ce te face fericit? Scăderea în greutate se aliniază cu aceste valori, principii, credinţe? Ce ai câştiga dacă ai scădea în greutate? Ce avantaje ţi-ar aduce? Consideri că greutatea ta e ceea ce te “face”, ceea ce spune totul despre tine? Numărul de pe cântar e tot ce contează? Schimbările pe care intenţionezi să le faci, le poţi menţine 20 de ani de acum înainte, având în vedere ceilalţi factori importanţi din viaţa ta cum ar fi jobul, familia, prietenii, comunitatea, hobby-urile?

Ce pierzi, făcând toate aceste schimbări? Ai un plan? Ai consultat şi alte variante? Ai discutat cu un profesionist? Eşti pe cale să faci schimbări extreme şi paşi imenşi, generali, pe care îi poţi face doar pe termen scurt? Sau vrei să faci paşi mici, individualizaţi pentru tine, pe care îi poţi face toată viaţa? Vrei soluţii rapide sau soluţii eficiente? Acesta e cu adevărat obiectivul pe care ţi-l doreşti? Vrei doar să fii mai slab sau vrei să fii mai puternic, mai sănătos, mai energic, mai apt?

Poate că o schimbare în mindset te va ajuta să te bucuri şi de proces, nu doar de rezultatul final, iar acest lucru este foarte, foarte important. Poate te va ajuta să te concentrezi pe acţiuni, nu pe rezultate, şi să lucrezi la îmbunătăţirea vieţii tale, iar aceste schimbări îţi vor aduce şi obiectivele dorite iniţial. Poate o schimbare în mindset te va tempera puţin şi te va conduce înspre efectuarea unor paşi mici care îţi vor aduce schimbarea într-un mod plăcut şi mai uşor decât ceea ce intenţionai să faci înainte.

Lucrul asupra mindset-ului te poate ajuta să-ţi schimbi nişte convingeri prestabilite, nişte convingeri formate nu după consultarea unui profesionist, ci după părerile generale vehiculate pe la job, prin media sau prin alte cercuri care nu sunt foarte avizate. (spre deloc)

Mindset-ul este unul dintre lucrurile foarte importante care fac diferenţa dintre eşec şi succes.

.

And there you have it! Mulţumim că ai ajuns până aici şi sperăm că nu vei fi printre cei care face aceste trei mari greşeli.

Ca şi sfat general, staţi departe de oamenii care promovează o singură chestie minune, care promite să rezolve toate problemele (şi, de la care, bineînţeles, va trebui să cumpăraţi ceva): dieta X (cu legume… mexicane/ detox/ cu sucuri/ cu varză/ cu răcituri/ carnivoră/ cu organe/ intermitent fasting/ dieta peştelui prăjit şamd), antrenamentul cu 7 benzi şi 3 mingi, respiraţia nu-ştiu-care, duşurile reci şi lungi (ahaha), seva de mesteacăn şi alte invenţii miraculoase.

Activitatea care e cea mai apropiată de conceptul „să rezolve toate problemele” e antrenamentul cu greutăţi, combinat cu antrenamente cardio, mers pe jos, alimentaţie echilibrată, somn calitativ, stres ţinut sub control, renunţarea la fumat, alcool consumat cu moderaţie. O importanţă considerabilă o au şi socializarea/comunitatea, mediul şi spiritualitatea.

Antrenamentul cu greutăţi, de forţă, de rezistenţă, e activitatea fizică de la care câştigi „the best bang for your buck”.

S-ar putea să-ţi placă şi următoarele articole: