
De ce te grăbeşti să-ţi schimbi stilul de viaţă?
După o discuţie pe care am avut-o cu un medic, mă gândeam ce frumos, liniştit, uşor, eficient şi sigur am lucra la obiectivele noastre legate
După o discuţie pe care am avut-o cu un medic, mă gândeam ce frumos, liniştit, uşor, eficient şi sigur am lucra la obiectivele noastre legate
Ce înseamnă să fii fit ? De unde vine cuvântul „fitness”? (Fit – suitable, proper, potrivit (să te potriveşti, ca la puzzle), compatibil etc. Ness –
Există trei feluri de schimbări: Mild Change, Wild Change și No Change. (Ne referim acum la Health&Fitness, dar conceptul este valabil și în afara acestei
Al treilea S din această serie este un S mare: Stresul. Stresul ne poate pune piedici mari atunci când vrem să atingem aproape orice obiectiv:
De câte ori ați auzit că SOMNUL e foarte important? De câte ori vi s-a și explicat de ce? Azi vorbim despre al doilea S
Câteva lucruri foarte importante pe care îti recomandăm să le faci, chiar și ÎNAINTE să începi să îti schimbi alimentația, sunt cei trei S: Steps,
Alina vrea să scadă în greutate şi să se tonifieze. Alina vrea să elimine toţi carbohidraţii din dietă, să nu mai bea alcool, să nu
Cantitatea de stres pe care organismul nostru o poate gestiona cu brio este limitată. Dacă depăşim această cantitate tolerabilă şi gestionabilă, nu vom mai progresa,
Puşculiţa obiectivului este o metaforă pentru ca voi să înţelegeţi mai bine faptul că o investiţie mică, făcută constant, va duce la lucruri mai mari.
Atunci când vorbim de felul nostru de a mânca, e bine să ştim că nu există numai „foarte prost” şi „foarte corect”. În percepţia majorităţii,